Joienel şi...starea de alertă

- Mămiţică dragă, am o veste certă,

azi se decretează stare de alertă,

aşa că mai lasă, rogu-te, lopata

şi treci la căldură, că vine Armata,

vin şi pompieri, vin şi două freze,

şi vin şi jandarmii, ca să ne salveze

din nămeţii aştia care cresc, şi cresc...

- Joienele, mamă, eu nu mă opresc

din datul zăpezii, chit că vine gerul,

până când n-apare însuşi premierul,

după ce, la sală, mai dă vreo trei coşuri,

poate le va face unora reproşuri

că nu dau exemplu, că nu se implică

şi, mai mult de-atâta, să ştiu că aplică

măcar o măsură, una cât de mică,

să văd eu, băiete, ce capete pică...

- Mămiţică, dragă, dar nu e corect

să acuzi degeaba, fiindcă un prefect

a fost dat afară, pentru că, săracul,

a uitat să-şi pună în geantă abacul

şi, când ziariştii au sărit pe dânsul,

era gata, gata să-l apuce plânsul,

neştiind cam câte sate din Buzău

sunt înzăpezite. Mămiţică, zău,

nu-i iau apărarea, dar bietul prefect

are, ca tot boul, şi el un defect,

nu prea-l duce capul. Dar câţi boi, mămucă,

nu-s, la fel ca ăsta, puşi să ne conducă?

Venea dintotdeauna...

Se-nfiora câmpia sub caii de zăpadă
şi se-aşterneau prin sate ospeţele nuntirii,
în nerăbdarea vremii se presimţea o caldă,
neostoită boare de veacuri a Unirii.

Venea dintotdeauna, urcând mistuitoare,
ca pohta ce-a pohtit-o Viteazul pentru Ţară,
Istoria, cu plugu-i, se pregătea să are
în brazda strămoşească dospind a primăvară,

căci fremăta sub straturi sămânţa devenirii,
purtată spre lumină de veacuri de nesomn,
şi-a fost să vină Ceasul cel Mare, al Unirii,
când cei de-un grai şi-un sânge l-au vrut pe Cuza Domn.

Plug uşor pus la... tractor

Aho, aho, surori si fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi
Şi cuvantul mi-ascultaţi

Sau, mai bine, lecturaţi!

Ia mai mânaţi, măi!

Hăi, hăi...

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Şi-a luat cu el

În elicopter

Un fost fermier,

Azi consilier,

Ca să-l sfătuiască

Şi să nu greşească.

Ei în slăvi s-au ridicat,

Peste câmpuri s-au uitat,

Ca s-aleagă loc curat

De arat şi semănat,

Unde să cultive

Grâu pentru colive,

Fiindcă grâul are

Căutare mare,

Căci (parcă-i blestem)

Mulţi ies din sistem

Şi pleacă din viaţă

La loc cu verdeaţă,

Unde li se pare

Că nu-i întristare

Şi nu-i nici durere,

Doar lapte şi miere.

Ia mai mânaţi, măi flăcăi!

Hăi, hăi...

La o săptămână,

Cu banii în mână,

A venit la Nana

Fata lui, codana,

Şi, cu banii jos,

Luă loc mănos

Care va rodi,

Într-o bună zi,

Pai cât trestia,

Spic cât vrabia,

Loc pe care fata

I l-a dat lui tata,

Bădica Traian,

Căci, peste-un an,

Va fi moşier

Cu mână de fier,

Care va veghea

Munca pe tarla.

Ia mai mânaţi, măi flăcăi!

Hăi, hăi...

De urat, am mai ura,

Dar mă tem că va-nsera.

Până seara nu se lasă,

Noi mergem la altă casă,

Unde o moşiereasă

Tinerică şi frumoasă

Ştiu că ne aşteaptă-n prag,

Să-i urăm cu mare drag.

Dac-o fi să ne desfete

Sau, mai rău, să ne îmbete,

Chiar că nu mai garantăm

Pân` la urmă ce-i urăm...

Ia mai pocniţi, măi, din bici

Şi să ne cărăm de-aici!

Hăi, hăi...