M-aţi umilit!

(după George Coşbuc)


Când navigam din port în port
Şi-atâtea mări am străbătut,
Eu zi şi noapte m-am zbătut
Să scriu tot, în raport.
Cu un elan nestăvilit,
Pe mulţi colegi i-am „domolit”
Şi i-am împins pe tobogan.
Ca să câştig un gologan
Şi să dea bine la Organ,
M-am umilit.

N-aveam insignă la rever,
Cum poartă astăzi nişte ţânci,
Dar am muncit, din nou, pe brânci,
La postul din Anvers.
Cu un program prestabilit
Şi-angajamentul iscălit,
Trăgeam din greu, pentru Regim,
Având un obiectiv sublim,
Să nu rămân un anonim,
Un umilit.

Proaspăt ministru la Transport,
Am moştenit, ca vai de ea,
O flotă care ruginea
Prin nu ştiu care port.
Nu era vreme de jelit
Şi-adânc în suflet răscolit,
Ca marinar, eram dator
Să îi găsesc un armator,
Dar, ca să fiu un... salvator,
M-am umilit.

Şi, iată-mă!, fost marinar,
După alegeri, am ajuns,
Prin votul plebei, să fiu uns,
În Bucureşti, primar.
Nu am pretenţii că-s şcolit,
Dar legea nu am ocolit
Şi nu pot înţelege, neam,
De ce se face-atât tam-tam
Iar pentru casa ce o am
Sunt umilit.

Nici n-am sfârşit acel mandat,
Când voi mi-aţi pregătit alt post
Şi m-am supus, fiindcă am fost
De voi recomandat.
A fost atunci un hăulit,
Cum n-am văzut, de s-a zbârlit
Puţinul păr ce mi-a rămas,
Dar toate mi-au ieşit pe nas,
Căci, după următorul pas,
M-aţi umilit.

Voi ce-aţi făcut în aceşti ani?
Muncit-aţi, cum v-am sfătuit?
Aiurea! Doar aţi cheltuit
Puţinii voştri bani.
Puşi pe chiolhane, pe chiulit,
De multe ori, voi m-aţi hulit.
Când, din salariu, doar un sfert
V-a fost tăiat, n-aţi dat în fiert
Şi, acceptând un trai incert,
M-aţi umilit.

Nu am puteri şi chip de-acum
Să mai conduc acest popor,
Dar nici să-l las, cum unii vor,
Ca pe-o căruţă-n drum.
Să nu dea Domnul ca, silit
De Ponta sau vreun acolit,
Să-mi vină, chiar dacă ciudată,
Ideea să mai vreau o dată,
Încât să fiu, de ţara toată,
Mai umilit!